Strategie de optimizarea conținutului pentru magazinele online

Acesta este un articol inspirațional pentru toți cei care se ocupă de optimizarea unui site de eCommerce și care se luptă cu calitatea conținutului.

Gestionezi un magazin online și ai sute sau chiar mii de produse. De dragul discuției ești mulțumit de auditul SEO, structura site-ului, conversiile sunt decente și ai nevoie doar de mai mult trafic. Știi foarte bine care este problema, dar nu ai o soluție pentru ea.

Te uiți la rezultatele din GSC și observi că Google consideră că paginile tale de produs nu au conținut suficient de unic și că dorește să vadă mai multă profunzime. 

Pentru a crea o pagină de produs excelentă, și mă refer la o pagină cu adevărat extraordinară, cu conținut util, perspectivă unică, cercetare, sfaturi și chestii de genul acesta, ai putea dedica decent două ore. De asemenea, te-ar putea costa 50 de lei sau mai mult. Repetă acest lucru cu celelalte 2500 de alte pagini de produs și ai terminat.

Vei cheltui mii de ore și peste 25 de mii de euro (adică o sută douăzeci și cinci de mii de roni) și vei avea în sfârșit „conținut extraordinar”.

Între timp…

Concurentul tău principal monitorizează concurența (suntem siguri că o face), alocă mai multe resurse pe Google și Facebook Ads, angajează un SEO mai bun, face campanii de Digital PR și își îmbunătățește conținutul. 

Crește organic de la an la an și angajează mai mulți oameni decât vei avea tu vreodată. 

Punct. Și de la capăt.

Cum poți concura cu așa ceva?

Va trebui să fii inteligent și să-ți prețuiești timpul. Timpul este singurul numitor comun. Automatizează tot ceea ce poate fi înlocuit de un sistem automatizat, rămânând doar cu acele sarcini care necesită intelect, discernământ, cunoașterea produsului și bătrânul bun simț.

Urmărește întregul proces:

Fluxul strategiei de conținut

În sine, diagrama de mai sus reprezintă doar niște concepte și săgeți care se învârt în cerc, dar există o anumită doză de înțelepciune în această diagramă, crede-mă. Pentru a te ajuta să te gândești la acest proces, voi detalia fiecare punct.

Utilizarea datelor pentru descoperirea oportunităților

A te baza pe intuiție în prioritizarea muncii poate fi util, dar niciodată ca punct de plecare. Cunoștințele și prejudecățile tale pot împiedica descoperirea unor mici nestemate excepționale. Puteți aduna date utile în mai multe moduri:

  • Fișiere brute de jurnale ale serverului
  • Statistici web
  • Analize
  • Tracking personalizat al traficului și al evenimentelor
  • Instrumente Google / Bing (aici este o oportunitate)
  • Alte software-uri de la terțe părți

Descoperă

Îmi place în mod deosebit să folosesc Google Search Console în descoperirea oportunităților ascunse. Două exemple de lucruri pe care le poți descoperi sunt:

  • Pagini cu potențial mare
  • Interogări cu potențial mare

Unele dintre paginile tale se pot bucura de linkuri și trafic suplimentar datorită unui anumit element sau trăsătură caracteristică, acest potențial merită investigat și replicat pe alte pagini.

De asemenea, este posibil ca unele interogări să se fi plafonat și să nu mai aibă potențial de a avansa. Sau între timp sa modificat intenția utilizatorilor. 

Să zicem că încerci să te concentrezi pe creșterea poziționării pentru fraza [cuvânt cheie] și te trezești depășit de site-ul concurentului principal, de eMag și de un site al producătorului. 

Ei bine, ce poți face în acest caz? Poți începe prin a analiza pagina de rezultate din SERP. Aceasta implică evaluarea semnalelor tradiționale de SEO, cum ar fi PageRank, link equity, semnalele sociale, precum și optimizările pe pagina ta (elementele on-site). De asemenea, este important să iei în considerare istoricul interacțiunilor utilizatorilor cu aceste rezultate, cum ar fi rata de clic (CTR), care oferă insight-uri valoroase despre preferințele vizitatorilor tăi. 

Pentru unele interogări este posibil să fi atins deja cea mai înaltă poziție realistă posibilă, având în vedere autoritatea domeniului și capacitatea de a se clasa. 

Prioritizează

Dacă crezi că poți face acest lucru pentru fiecare produs pe care îl vinzi, atunci probabil că ți-ai pierdut mințile. Dimensiunea celor mai multe magazine online serioase este înspăimântătoare, astfel încât prioritizarea sarcinilor trebuie să înceapă cu un grad de automatizare care să îți ofere o imagine de ansamblu clară pentru a ajusta, modifica și perfecționa.

Din fericire, te poți baza pe datele tale, iar unele dintre ele vor fi furnizate direct de motorul de căutare (Google/Bing). Nu poți să găsești nimic mai bun decât asta!

Așadar, ceea ce cauți sunt frazele și paginile care au capacitatea de a urca în rezultate, deoarece acestea vor fi domeniile pe care te vei concentra.

Iată câteva date utile pe care le vor furniza motoarele de căutare:

  • Interogare: Ce au căutat oamenii când ai apărut în rezultatele căutării.
  • Impresii: De câte ori ai apărut în rezultatele căutării, în funcție de poziția ta.
  • Click-uri: Câte persoane au dat click pe site-ul tău în rezultatele căutării pentru acea interogare
  • CTR: Rata de clickuri din rezultatele căutării pentru un anumit termen de căutare
  • Poziția medie: Poziția medie a celei mai bine clasate pagini de pe site-ul tău pentru termenul respectiv
  • Schimbare: Impresiile, clickurile, CTR și poziția medie se modifică, de asemenea, în timp.

Observă cele de mai sus și află lucruri noi despre comportamentul de căutare al utilizatorilor tăi. Puteți folosi acest lucru în avantajul tău în mai multe moduri:

  • Depistează acele pagini cu CTR scăzut, îmbunătățește meta descrierea și titlul, dacă este necesar
  • Depistează paginile cu CTR ridicat, dar cu o poziție scăzută, acestea au probabil un potențial ridicat
  • Găsește fraze cu impresii multe, dar cu poziționare/click redus, este posibil să fie necesară o creștere a poziționării
  • Descoperă despre cel mai popular conținut al tău și obține idei despre cum să îl valorifici mai mult

Începeți prin a dezvolta o metodologie de calcul a CTR-ului mediu pentru fiecare poziție pe pagina de rezultate Google, folosind datele istorice ale site-ului. Aceasta implică colectarea datelor despre ratele de clic pentru fiecare poziție și determinarea unei medii pentru fiecare.

Identifică orice anomalie semnificativă în comportamentul CTR-ului, unde frazele au un CTR neobișnuit de înalt sau scăzut comparativ cu medie site-ului. Ajustează aceste valori pentru a normaliza datele, asigurându-te că predicțiile reflectă performanța realistă, nu excepții statistice.

După normalizarea datelor de CTR, sortează lista de interogări în funcție de traficul estimat care ar rezulta din îmbunătățirea pozițiilor lor. Adaugă un strat suplimentar de analiză prin includerea ratei de conversie și a valorilor de conversie specifice fiecărei interogări. Acest pas va ajuta la evaluarea impactului potențial al fiecărei fraze asupra obiectivelor financiare ale site-ului.

Toate aceste calcule pot fi efectuate în Excel sau Google Sheets, ceea ce oferă flexibilitate în manipularea datelor și în realizarea analizelor. Pentru seturi de date mai mari sau analize mai complexe, poate fi necesar să explorezi soluții software mai avansate.

Concentrează-te

Odată ce ai obiective clare în minte (atât paginile, cât și cuvintele cheie), este o idee bună să îți coordonezi activitățile de promovare și dezvoltarea de conținut doar către acele resurse. Dacă nu ești sigur ce pagină atrage ce cuvinte-cheie, poți să te conectezi la GSC și să faci clic pe orice URL din statisticile de trafic. Acest lucru îți va arăta toate frazele folosite pentru a găsi acea pagină în rezultatele căutării. În mod similar, poți face clic pe un cuvânt cheie din listă și se vor afișa toate URL-urile relevante.

Observarea unui număr mai mic de pagini interne care concurează pentru același cuvânt cheie nu este un lucru rău. Cu cât mai mult focus, cu atât mai bine.

Odată ce ai identificat toate paginile relevante și cuvintele cheie asociate, este recomandat să le organizezi într-o listă ordonată pentru o analiză mai ușoară. În GSC, folosește funcții de filtrare pentru a monitoriza performanța specifică a acestor pagini și cuvinte cheie. Deși GSC nu permite marcarea directă a acestor elemente pentru urmărire, poți utiliza filtrele pentru a accesa rapid datele dorite în viitor.

Nu uita să exporți datele periodic. GSC oferă acces la date detaliate pentru ultimele 90 de zile și un istoric general pentru până la 16 luni. Exportarea și stocarea acestor date în mod regulat este esențială pentru a păstra un istoric complet și pentru a efectua analize pe termen lung. Această practică te va ajuta să menții o evidență precisă a evoluției SEO și să planifici strategii bazate pe tendințele identificate.

Dacă ați făcut toate cele de mai sus (sau ceva comparabil), este minunat. Acum vizează câteva pagini esențiale în loc să gândești la scară largă. Va dura mult timp până când totul va fi implementat, dar prioritățile tale sunt stabilite corect.

Implementează

Implementarea înseamnă că aplici toate cercetările și descoperirile tale într-o strategie de conținut și SEO. Acest lucru poate începe cu lucruri de bază, cum ar fi ajustările on-site (titluri, tag-uri alt, copy de produs) spre soluții mai creative.

Iată câteva exemple:

  • Permiterea UGC (conținut generat de utilizatori)
  • Recenzii
  • Recomandări de produse (propria opinie și sfat de expert, fapte interesante)
  • Statistici privind produsele
  • Tendințele prețurilor
  • Câți utilizatori l-au cumpărat
  • Date demografice
  • Date agregate privind recenziile
  • Generarea unui flux social pentru produs
  • Activarea de tweet-uri, like-uri, +1 și share-uri.
  • Pârghii de stimulare a interesului după achiziție

Unii dintre voi s-ar putea gândi că, în momentul în care vor adăuga toate aceste „briz-briz-uri”, rata de conversie va fi de 0,001%. Nu-i așa? Ei bine, există modalități creative de a încorpora conținut bogat și util pe care atât oamenii, cât și motoarele de căutare îl vor iubi și de a menține un aspect cu un grad ridicat de conversie.

Problema cu paginile de produse este că, de cele mai multe ori, acestea pur și simplu nu atrag în mod natural link-uri. Cel mai organic „link-uit” conținut de pe site-ul tău poate fi blogul. 

Profită de popularitatea conținutului blogului și vino cu linkuri utile și orientate către produsele relevante din postările potrivite. Nu te limita la linkuri text, gândește-te și la imagini. Acestea tind să se convertească în click-uri foarte bine, deoarece sunt mai interesante pentru utilizatori decât link-urile text simple.

În cele din urmă, gândește-te la paginile celor mai bune produse ca la postările de pe blog. 

Evaluare

Odată ce ai implementat toate modificările planificate și ai făcut noul conținut interesant, urmărește performanța acestor pagini în mod particular. Lucrurile pe care trebuie să le monitorizezi includ:

  • Mișcările în SERP
  • Traficul organic / clikurile
  • Semnale sociale și implicarea
  • Conversiile / vânzările
  • Noi linkuri de intrare 

Analizează-ți log file-ul în mod regulat, extrage toate link-urile și construiește o bază de date cu referenții. 

Înapoi la Date

Revino la datele tale și găsește fraze și pagini mai interesante pe care le poți forța. Asigură-te că acestea au potențial de a avansa. Fiecare ciclu va fi mai ușor decât cel anterior pe măsură ce îți construiești o rutină și îți optimizezi procesul.

Acesta nu va fi un război de 3 zile, dar în loc să renunți, vei câștiga serii de mici bătălii – fiecare dintre ele cu propriile recompense, clienți noi și mai multe produse vândute ca niciodată.

Cu această strategie, combinată cu alte strategii sezoniere poți să ajungi lider de piață în timp. Dar până atunci, nu-ți slăbi concurența din ochi. Suflă-i în ceafă, micșorează-i felia de tort!!!

Lasă un răspuns