Blog magazin online Blog magazin online

Când eșuează combinația dintre eCommerce și Blog?

Ca premisă, copierea strategiei oricărei afaceri nu ar trebui să fie niciodată abordarea ideală. Nu funcționează offline și nu va funcționa online.

În ceea ce privește SEO pentru magazinele online, se pune foarte mult accent pe ceea ce face concurența și cred că aceasta este o consecință evidentă a obsesiei pentru poziționări. Dacă principalul tău KPI SEO este locul în care te afli în clasamentele de căutare, acest lucru ia în considerare în mod inevitabil cine ar putea fi deasupra și sub tine.

Eliminarea elementului de concurență din strategia SEO va fi eliberatoare pentru majoritatea site-urilor. Hai să aprofundăm acest aspect:

Nu poți copia modelul de afacere al competiției

În primul rând, ca o premisă, nu ar trebui să copiem niciodată strategia unei alte afaceri ca abordare ideală. Nu funcționează offline și nu va funcționa online.

Este vorba de emoție

O relație de afaceri este la fel ca orice relație umană; nu poate fi copiată cu exactitate, cu exact aceleași rezultate.

Noi, oamenii, preferăm originalitatea și brandurile autentice, nu produsele contrafăcute.

Un produs copiat este vândut întotdeauna sub prețul produsului original. Soluția este construirea brandului, astfel încât clienții să-și dorească originalul chiar dacă este mai scump. Nimănui nu-i place să fie etichetat ieftin, copie.

Aceiași factori sunt în joc atunci când ne referim la o strategie SEO. De multe ori, atunci când un site încearcă să copieze strategia SEO a altuia, se va concentra doar pe cuvinte cheie sau pe backlink-uri. În timp ce cuvintele cheie și backlink-urile sunt factori critici în poziționarea unui site în rezultatele căutărilor, ele reprezintă doar vârful icebergului în clasamentele precise.

Importanța brandului 

Poți copia, clona doar ce este la suprafața unei afaceri online: structura, vizualurile, partea de front end. Dar niciodată brandul!

Am făcut aceasta introducere pentru a accentua nevoia unui model de business sustenabil.

Unde începe eșecul unui eCommerce + Blog

Eșecul începe când tu sau specialistul SEO faceți auditul competitorilor și imitați concurenții. În acest articol pun accentul doar pe doua elemente esențiale, care atunci când sunt prost făcute afectează grav calitatea, experiența utilizatorilor și, în final poziționarea magazinelor online: conținutul scris + structura categoriilor.

Probleme cu structura categoriilor

Inevitabil când cauți un anume produs ajungi pe paginile de categorie ale magazinului online, după ce scanezi produsele ajungi la un mare bloc de text. Citești și ajungi imediat la concluzia că informația nu te ajută deloc. Este doar conținut de umplutură, bogat în jargon SEO. De regulă, aproape nimeni nu citește textul, iar cei care o fac devin frustrați imediat ce își dau seama că nu au găsit nimic util. Și mai frustrante sunt cazurile când paginile de categorie au setat infinite scroll și descrierea categoriei îți tot dispare pâna ajungi la finalul paginii. 

Întrebarea care se pune: Este necesar ca site-urile de comerț electronic să ofere descrieri lungi și excesive pe care majoritatea oamenilor nici măcar nu le vor citi? Și te poți clasa bine fără acele descrieri mai lungi? Aceasta este o întrebare pe care mulți SEO și proprietari de site-uri trebuie să o ia în considerare atunci când creează pagini de categorii pentru magazinele online.

Pe baza experienței mele, descrierea de categorie este eficientă doar dacă nu este evident orientată exclusiv spre clasare, ci pentru a fi cu adevărat de ajutor clientului. De asemenea te ajută dacă nu aduce confuzie în intenția de căutare. În orice alte circumstanțe dăunează!

Provocările gestionării unui blog

Rolul unui blog este să susțină cu adevărat business-ul de bază și potențialii săi clienți. 

Argumentul vândut de agențiile de SEO „blogul aduce trafic” este nesustenabil șiincredibil de periculos și confuz pentru proprietarii de site-uri. 

„Foarte vizibil și calitate scăzută” este cea mai periculoasă combinație. În cele din urmă, asta nu se va termina bine pentru un site de eCommerce.

Google ia în calcul „indexarea calității” fiecărei pagini atunci când face evaluarea întregului site. 

Nu umfla blogul cu articole inutile și pufoase, scrise fără un scop precis de a ajuta vizitatorul să cunoască mai bine produsele și să ia o decizie de cumparare informată. 

Evită întotdeauna titlurile de tip Clickbait, articolele de tipul mituri, istoria și originea produsului și nu în ultimul rând evită să faci profiling (ex. Profilul consumatorului de … orice). 

Explic întotdeauna clienților că/cum conținutul trebuie să îndeplinească sau să depășească așteptările utilizatorilor pe baza interogării. Acum, cu cea mai recentă mărturie din procesul antitrust al Google, avem dovezi solide că Google folosește într-adevăr semnalele de interacțiune ale utilizatorilor pentru a ajusta clasamentele (și, eventual, pentru a influența algoritmii de calitate la nivel de site). 

În calitate de proprietar de site, nu lăsa conținut de calitate scăzută, subțire sau inutil să rămână în SERP cu care vor interacționa utilizatorii. După cum am văzut de-a lungul anilor cu actualizări majore de algoritm, asta nu se va termina bine. Abordează toate problemele potențiale de calitate de pe un site, dar nu trece cu vederea ceea ce este foarte evident. 

Recomandarea mea este să scrii conținut util care aduce cu adevărat valoare clientului și afacerii tale.

Pentru mine, conținutul util de blog este:

  • o completare a personalizării produselor și a serviciilor
  • o detaliere a modului de utilizare a produselor
  • condus de experiențele și cunoștințele noastre unice
  • plăcut de privit / grafică utilă
  • corect și susținut cu o sursă de încredere atunci când faci afirmații
  • plin de opinii și citate ale experților
  • scris de creatori de conținut, nu generat de AI sau plagiat
  • deloc plictisitor. Atunci când citești un articol de blog trebuie să te simți ca atunci când porți o conversație cu cineva

Te rog să iei în serios acest articol, ți-ar putea salva afacerea. Poate azi ești bine clasat în SERP, te bucuri de traficul adus de blog, dar este doar o chestiune de timp până te penalizează Google. SEO este o acțiune pe termen lung care implică multă analiză și cunoaștere a ceea ce este Google ca afacere, nu ca motor de căutare. 

Dacă nu ești sigur de calitatea sau utilitatea conținutului tău, scrie-mi un email pe adresa mr.nobody@contentup.ro și te ajut să ai o imagine clară asupra magazinului tău.

Lasă un răspuns