Esențialele unui conținut de calitate

Cuvântul conținut și sintagma conținut de calitate sunt repetate atât de des încât par să-și piardă semnificația. Așadar, hai să vedem împreună ce este conținutul și ce înseamnă conținut remarcabil.

Ce este conținutul?

Înainte de a putea crea, gestiona, reutiliza și optimiza eficient conținutul, trebuie să avem o idee clară despre ce înseamnă acest concept.

Așadar, în termeni cât mai simpli conținutul înseamnă toate textele, graficele, fotografiile, ilustrațiile, videoclipurile și animațiile folosite pentru a descrie o companie, produsele sau serviciile sale.

Totuși, conținutul este ceva mai mult de atât. Într-o definiție ceva mai complexă, conținutul este în continuă mișcare și evoluție. Include modul în care compania ta interacționează și formează relații – cu clienții, cu alte companii sau chiar intern. 

Orice tip de informație care este procesată de simțurile noastre (văz, auz, miros, atingere, gust) este, în fapt, o formă de conținut. Este ceea ce ne ghidează în viața de zi cu zi, este modul în care comunicăm cu cei din jur și modul în care ne raportăm la viață și dăm sens evenimentelor. 

“Atunci când vine vorba de conținut de calitate, nu vorbim doar despre textul din articolele tale. Este, în fapt, calitatea site-ului tău în ansamblu. Și asta include totul de la layout și până la design.”

John Mueller – Webmaster Trends Analyst at Google
[25 Octombrie 2021: SearchEngineJournal.com]

Ce înseamnă conținut de calitate

Calitatea conținutului se referă la modul în care conținutul tău își atinge obiectivul (obiectivele). Se referă la profunzimea informațiilor și a perspectivelor conținute într-o bucată de conținut. Calitatea conținutului merge dincolo de informații și include, de asemenea, formatarea, lizibilitatea și corectitudinea gramaticală. Calitatea conținutului poate include, de asemenea, cât de bine este poziționat conținutul tău în căutări, cum conduce traficul, cum implică publicul tău și cum convertește utilizatorii.

Înțelegerea audienței

Înainte de a începe efectiv să creezi conținutul de pe site-ul tău este foarte important să îți înțelegi, înainte de toate, audiența. Cine este publicul tău țintă, ce nevoi are și ce își dorește de la site-ul tău? Acestea sunt întrebările la care trebuie să răspunzi și care te vor ajuta să creezi conținut util și relevant pentru publicul tău. 

Creează conținut relevant și util

Odată ce ai clarificat o personă pentru audiența ta este timpul să te concentrezi pe crearea de conținut relevant și util. Ce înseamnă acest lucru? 

În primul rând înseamnă să răspunzi cât mai rapid și mai corect la interogarea utilizatorilor, oferindu-le informațiile de care au nevoie în mod real. 

Hai să ne uităm la niște exemple pentru a înțelege mai bine relevanța și utilitatea. Sigur ți-ai cumpărat și tu, măcar o dată, un mobilier de la IKEA. Ai ajuns acasă cu el și ai desfăcut ambalajul. Ai găsit instrucțiunile de asamblare pentru mobilierul achiziționat. 

Ce ai remarcat? Ai observat că nu există nici măcar un singur cuvânt? Toate instrucțiunile sunt reprezentate prin imagini. Totodată, sigur ai întâmpinat dificultăți minime în asamblarea mobilierului. 

De ce? Pentru că acel „conținut” este gândit special pentru persona clienților IKEA – clientul IKEA poate fi oricine – un medic sau un inginer, la fel de bine cum poate fi o persoană cu dificultăți cognitive. Reprezentarea instrucțiunilor în imagini oferă posibilitatea oricui de a asambla mobilierul – indiferent de nivelul de alfabetizare, sau educație. 

În același mod vei gândi și tu crearea de conținut pe site-ul tău: în funcție de persona pe care o creionezi pentru clientul tău, va trebui să îi oferi cel mai util și relevant conținut pentru a obține cât mai repede și cât mai complet ceea ce are nevoie: un răspuns la o întrebare, o achiziție pentru un produs de care are nevoie, informații suplimentare, etc.

Este important să reții că motoarele de căutare, în speță Google, recompensează răspunsurile rapide. Cu cât oferi un răspuns corect, complet, relevant mai repede, cu atât cresc șansele de a fi recompensat printr-o mai bună poziționare în SERP. Această informație o găsim chiar în patentele Google

Lasă un răspuns